Totul a inceput de la o conversatzie avut azi cu sorm’mea a 4-a, Mada Lur, redactor la Radio Bagdad. Intrebarea “cum se alege o melodie pt a fi promovata pe radio?” a deschis poarta unei discutzii extem de interesante. Intrebarea fost motivata de faptul ca mie Duck Sauce – Barbra Streisand mi se pare cea mai imbecila chestie promovata vreodata. Pana si Gutza sau cine canta cu “valoarea mea” are mai mult sens. Si nu intzeleg de ce este promovata atat, ce se incearca sa se faca cu asta? Aplatizarea creierelor, imbecilizarea populatziei (nu ca 95% n-ar fi niste imbecili)?
Discutzia a continuat cu intrebarea Madalinei “le vei povesti copiilor tai despre BUG Mafia sau La familia?”. Da, binentzeles. La Familia este un exemplu despre succes, cum un om poate sa te surprinda ridicandu-se din noroi si evoluand pozitiv, in timp ce altul se poate afunda mult mai rau in rahat. Intre cei doi componenti, pe Puya il vedeam infundand puscaria, mi se parea genul de smecheras pseudo-interlop, cu gura mare. Nu stiu de ce fatza lui imi aduce aminte de o vulpe. Ciudat, Sisu, cu o mecla de prostovan cuminte a vizitat racoro-ul, cu niste “mici” acuzatii de trafic si consum de droguri. So, pe Puya il vad zilnic la tv cu “American Drim”, pe cand de Tudor Sisu nu stiu catzi isi mai aduc aminte.
BUG Mafia e exemplul perfect al ipocriziei romanesti. Aparuti imediat dupa iesirea din comunism, cand cei ca mine incercam sa iesim din gri-ul uniformizant si ne revoltam impotriva parintzilor, au constituit raspunsul romanesc la ceea ce venea din afara. In anii 1992-1997 ne impartzeam in trei categorii: rapperii, consumatori de Notorious, Puf Daddy si 2Pac, depesherii, mancatori de BritPop/electronica Depeche Mode/The Cure si rockerii, cu Metallica, Iron Maiden si Ozzie in meniu. Cu “ce nasol e la noi in cartier”, dar ei avand Mercedes, sau “cois, ce tari suntem noi, le dam in gura la politzai” dar dadeau spaga, sa nu le confiste casetele de pe tarabe, nu contest ca n-au fost un moment in muzica romaneasca, dar nu unul neaparat bun.
Puradeilor mei le voi spune ca totul in viatza trebuie sa aibe o logica, un motiv de-a exista si un scop. Cum pe mine ma reprezinta “Wanted Dead or Alive” de la Bon Jovi, “Survival of the Sickest” de la Saliva si “The Catalyst” de la Linkin Park, si nu mi-am facut tatuajul de-am pulea, ci inseamna ceva pt mine, asa am sa-i invatz si pe ei, cat timp un lucru are o logica si o insemnatate, do it. Daca pe fie-miu o sa-l reprezinte “I’m not afraid” de la Eminem sau “Fuckin’ perfect” de la Pink, e treaba lui. Daca o sa vrea sa-si tatueze svastici peste tot, cat timp chestia asta inseamna ceva pt el, rasism, xenofobie, shamanism tibetan, iarasi este treaba lui. Dar nu sa-mi zica ca “bah, e pa trend” sau “asa e moda”, ca atunci inseamna ca si-a anulat propria viatza, acceptand sa intre in turma si sa fie spalat pe creier.
Press play.
