Like this:

Zilele trecute am primit un tel de la o amică “bah, dă-mi un sfat, vreau sa pun mâna pe flăcăul ăla de care ţi-am vorbit, 25 de ani, blond, frumuşel, ştii tu”. “Ok”, am replicat, “întrebarea 1: ce vrei de la el?”. “O relaţie serioasă” a venit răspunsul. “Întrebarea 2”, am spus, “ce prestează tipul?”. “Păi e cam ca tine, se caţără, un pic de parapantă, chestii de-astea”. “Băi, nu pot să-ţi spun fix ce să faci, da’ din câte cunosc eu genul ăsta de populaţie, poţi sa încerci asta, asta si asta”. După ce-am închis telefonul m-am oprit: WTF, planificasem un act de seducţie ca pe o operaţiune militară!

La o zi distanţă, am început să-mi dau seama că analogia nu e chiar aşa ciudată. Spre deosebire de idioţii care nu fac nici un efort si aşteaptă să le pice ceva din cer, cei cu neuronii puşi pe bigudiuri şi-au format o procedură operaţională şi un target anume. Pentru că femeile demenţiale nu cresc în pom. Tre’ să le cauţi. Şi să le vânezi.

Ce înseamnă “femeie demenţiala”? Spre deosebire de majoritatea imbecilelor care stau numai la cratiţă şi sunt mari amatoare de kanal d (lower case on purpose), sunt anumite exemplare ale genului feminin ce pun pe jar masculii de orice fel. Aşa cum zicea regretatul maestru Johnny Raducanu, “sunt femei inteligente care în nici un caz nu sunt uşi de biserică”. Sunt femei ce ştiu sa vorbească, ştiu sa arate extrem de bine, chiar dacă în unele cazuri natura n-a fost darnică cu ele, ştiu să facă un bărbat fericit, nu numai în pat, ci şi în afara lui, şi ştiu să înşele. Sunt femeile care au fantezii şi le pun în practică pentru ele însăşi. Sunt femeile alături de care atragi privirile invidioase ale celorlalţi. Sunt femeile după care aleargă mulţi şi, atunci când cred ca au tras lozul cel mare, îşi dau seama ca au fost folosiţi pt. ca ele să pună mana pe un alt mascul. Sunt ceea ce imbecilele menţionate mai sus si idioţii numesc cu feţele verzi de invidie “curve”.

Odată cu inteligenţa vine curajul. Curajul de a face chestii interzise, pentru ca ştii ca vei scăpa nepedepsit. La fel ca în alpinism sau alte sporturi extreme, unde trebuie să fii inteligent, altfel mori rapid. Inteligenţa îţi spune cât poţi să te întinzi, să cunoşti limitele tale şi ale echipamentului, astfel încât să faci prostiile pe care le faci în mod repetat şi într-o siguranţă relativă, dar destul de mare. Prin extensie, în cazul de faţă inteligenţa iţi va spune cât poţi să rişti cu cineva. Cine nu risca, nu câştiga.

Idioţii uită sau nu ştiu ca flirtul trebuie să fie fun, o chestie distractivă, uşoară, frivolă. Nu mai văd femeia ca pe o femeie, ci ca pe un trofeu. “Trebuie să-l am”, spune o reclama imbecilă la nişte parfumuri proaste. Wrong. Cu atitudinea asta nu se ajunge nicăieri, pentru că apare crisparea, suprasolicitarea si, in final, rateul.

O persoană cu neuronii pe bigudiuri va încerca tot timpul sa îşi facă o imagine clară asupra “victimei”. Thank God for Facebook. Daca n-ai profil pe Facebook nu exişti, şi acolo sunt postate informaţii complete. De la cărţile si muzica preferată la poze cu activităţi “extraşcolare” de unde poţi face o evaluare destul de completă si corectă a gusturilor, gradului de curaj si înclinaţiei pentru aventura, ca şi a metodelor de “atac”. Îţi poţi face o idee asupra gradului de inteligenţă, de cultură generală, de compatibilitate, de simpatie/antipatie (mă enervează hipsteriţele).

După evaluarea target-ului, totul devine un pur exerciţiu de marketing. Trebuie să ştii clar ce semnale să transmiţi celuilalt. Pentru ca toţi transmitem semnale, majoritatea dintre oameni pe cele greşite numai. Trebuie să profiţi de poftele omului şi să-i dai ce vrea. “Good girls love the bad boys”, zice cântecul, dar şi unora le place jazzul, sau “fetele rele”. Nu poţi fi “rău” de la 8 la 16 şi “bun” în restul timpului, sau invers.

Bad girl: ţinută office, culoare închisă, fustă (semi)scurta, despicată lateral, pe unde se vede un pic din banda de dantelă a ciorapilor cu adeziv, high heels, eventual ochelari. “Hot secretary”, un fetiş al multor bărbaţi, ce funcţionează întotdeauna. Mă mir că nu este folosit atât de des pe cât ar trebui. Pe unii ii face să se simtă şefi, pe alţii ca au o femeie pe care ar merita-o unii mult mai buni ca ei. În totalitatea cazurilor, reprezintă o provocare. Şi “nu răspund la provocări” e o expresie de “contabil”.

Citisem undeva că femeile fac prima evaluare a unui bărbat după ceasul de la mană şi pantofi. Cei aparţinând unor anumite subculturi nu vor avea succes în afara acelor grupuri, adică nu poţi sa te dai “rău” când tu ai Swatch cu Mickey Mouse, auto-ironic, tenişi de cârpă si nişte ochelari penibili, eventual. În cazul ăsta, rămâi la hipsteriţele tale. Un Casio G-Shock sau un Seiko Diver şi o pereche de ghete de trekking se vor potrivi mai bine cu imaginea de Neanderthal hardcore.

Referirea la Neanderthal nu este întâmplătoare. Puţine persoane din ziua de azi au personalitate proprie. E mult mai uşor să te pliezi pe un model consacrat (manelist, cocalar, hipster, rapper, emo, etc. ) decât să ai nişte idei proprii şi să trăieşti urmându-le. Tocmai faptul de a avea creier, coloană vertebrală şi coaie a devenit astăzi extrem de anti-mainstream, aşa că o pereche de ghete solide, nu “pantofi de alergare xxxxx la promoţie”, nişte jeanşi de tăietor de lemne si o atitudine de “devil may care” vor face diferenţa. Încrederea de sine emanată prin toţi porii înseamnă coolness, nu ţoalele penibile.

În general, e mult mai uşor să te faci remarcat fiind DIFERIT de ceilalţi. Nu mai bun, nu mai rău, DIFERIT. Adică aşa cum spune expresia “dacă era uşor, o făcea toata lumea”. Să ieşi din tipare, să gândeşti “out of the box”, să GÂNDEŞTI, pentru că foarte puţină lume o face. A gândi e obositor, frate, e greu, chiar periculos. Mai bine te iei după turmă, că merge, e mult mai uşor, nu cere mult efort.

Procedura în sine e destul de simplă, constă doar în a exploata poftele şi aşteptările “oponentului” şi de a face ajustări fine în traiectorie, în funcţie de feedback-ul obţinut. De a provoca, de a ghida uşor lucrurile in direcţia dorita, de a pune “oponentul” la încercare. De a nu grăbi lucrurile în nici un caz, pentru ca seducţia e un joc ce se savurează. E un joc al minţii, la fel ca o partidă de şah. Cea mai erogenă parte a omului este şi va fi întotdeauna creierul. Cea mai grea parte a jocului nu este aceea de a atrage atenţia, ci de a o menţine asupra ta. Constă în exploatarea informaţiilor obţinute anterior pentru a surprinde agreabil “opoziţia” în mod repetat. De a face să-şi dorească sa descopere mai mult. De a-i “praji” creierul.

“Hello, hello, remember me?
I’m everything you can’t control…”

Press play.